Învierea Domnului nostru Iisus Hristos
„Hristos a înviat! Cu adevărat a înviat!” – acesta este scopul Postului Mare, învierea noastră în Hristos. Am parcurs o cale lungă şi anevoioasă de şapte săptămâni care se aseamănă cu zilele Facerii şi iată suntem în ziua a opta, „ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Ps. 117, 24). Este o zi în care s-a petrecut minunea învierii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, care se deosebeşte total de celelalte învieri: învierea copilului unei văduve de către proorocul Ilie (III Regi 17, 17-24); învierea tânărului din Nain (Luca 7, 11-16); învierea fiicei lui Iair (Marcu 5, 22-23, 35-43), învierea lui Lazăr ( Ioan 11, 11-45). Învierea Mântuitorului este o minune în care, firea umană din Iisus s-a îndumnezeit, s-a îmbrăcat în hainele de nestricăciune, în hainele slavei dumnezeieşti. Dacă ceilalţi înviaţi au îmbătrânit şi au murit, Domnul Iisus Hristos, păstrând semnele patimilor, a biruit definitiv puterea morţii şi s-a înălţat cu trupul omenesc la Cer (Faptele 1, 9). Astfel, s-a încununat istoria căutării raiului pierdut şi aşteptării făgăduinţei promise de Dumnezeu protopărinţilor noştri. Am putea spune că istoria omenirii până la Hristos (Vechiul Testament) este o istorie zbuciumată a căutării prototipului său (Dumnezeu). Istoria omenirii după Hristos este o istorie a încercării de a semăna cu prototipul găsit (Hristos). Până la Hristos, oamenii au aşteptat pe Dumnezeu şi El s-a făcut om. Iar acum, prin Sfintele Taine, Hristos stă la uşă şi bate, şi cine Îi deschide, se îndumnezeieşte.
Aşadar, Dumnezeu s-a făcut om, ca noi să ne îndumnezeim şi s-a înălţat cu trupul omenesc la Cer, ca pe pământ să se pogoare Duhul Sfânt. Învierea lui Hristos este începutul învierii noastre a tuturor, este temelia credinţei şi vederea veacului ce va să fie. Fără de această înviere nu avem nădejdea mântuirii. Sfântul Apostol Pavel scrie astfel celor îndoielnici: „Dacă Hristos n-a înviat, deşartă este atunci predica noastră, deşartă este şi credinţa voastră. Ba încă ne dovedim şi martori mincinoşi, faţă de Dumnezeu [...] Iar dacă nădejdea noastră în Hristos este numai pentru viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii. Acum însă Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (I Corinteni 15, 14-20).
„„Hristos a înviat” înseamnă că, într-adevăr, Dumnezeu există! „Hristos a înviat” însemnă că toate profeţiile şi minunile biblice sunt adevărate! „Hristos a înviat” înseamnă că toate învăţăturile Sfintei Scripturi şi toate lucrările Sfintei Biserici sunt mântuitoare! „Hristos a înviat” înseamnă că viaţa este mai tare decât moartea! „Hristos a înviat” înseamnă că răul este mai slab decât binele! „Hristos a înviat” înseamnă că există învierea morţilor! „Hristos a înviat” înseamnă că El e Paştele nostru, bucuria şi sărbătoarea Ortodoxiei!” (Pr., Prof., Ilarion V. Felea, Duhul Adevărului, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, Alba Iulia, p. 117).
Învierea este sărbătoarea sărbătorilor care coincide, aşa de minunat, cu renaşterea primăverii. Toată creaţia participă la bucuria Învierii care schimbă durerea în veselie, iadul în rai, moartea în viaţă. De aceea, în această zi, îngerii, în cer, şi oamenii, pe pământ, cântă cu bucurie: „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domn Iisus Hristos, unuia Celui fără de păcat [...] Veniţi cu toţi credincioşii să ne închinăm sfintei învieri a lui Hristos. Că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea; totdeauna, binecuvântând pe Domnul, lăudăm învierea Lui, că răstignire răbdând, pentru noi, cu moarte pe moarte a stricat”.
Mănăstirea Sâmbăta de Sus, România
