…continuare
Scopul şi obiectivele pelerinajului contemporan.
Dealul Golgotei de lângă mănăstirea Dobruşa
Pelerinajul în viziunea creştină reprezintă un exerciţiu de lepădare de sine. În spiritualitatea ortodoxă, pelerinajul face parte din faptele bune ale creştinului. Astfel, pelerinajul devine o desprindere de patimi sau descătuşarea sufletului de planul vieţii corupte pentru a ajunge la starea de nepătimire şi practicarea virtuţilor creştine. „Experienţa pelerinajului este un prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de întărire a credinţei. În experienţa spirituală a pelerinajului, cei care au credinţa mai slabă au prilejul să o întărească, văzând credinţa mai puternică a altora; cei care au răbdare mai puţină, se întăresc, văzând răbdarea altora; cei care se roagă mai puţin şi mai superficial, se îmbogăţesc şi se înnoiesc din rugăciunea fierbinte a altora, a tuturor. În pelerinaj, suntem influenţaţi de alţii şi influenţăm pe alţii prin felul nostru de a fi prezenţi acolo. În general, pelerinii sunt oameni însetaţi de mai multă viaţă spirituală, pe care nu o oferă totdeauna propria lor parohie sau mănăstire, sau pentru că s-au prea obişnuit cu acestea. Pelerinajul învinge rutina. În pelerinaj, Duhul Sfânt trezeşte în om o dorinţă mai mare de sfinţenie, de înnoire a vieţii”. Această dorinţă este dorul de Dumnezeu. Fericitul Augustin are dreptate atunci când spune în „Confesiunile” sale, înaintea lui Dumnezeu: „Tu ne-ai creat pentru Tine, iar inima noastră zbuciumată este neliniştită până ce va găsi odihna întru Tine”. Pelerinajul creştin este o invitaţie, dar şi o chemare insistentă „…să căutăm mântuirea sufletului, să fugim în munte din Sodoma şi Gomora lumii stricate a veacului acestuia, să ieşim din focul patimilor, din cetăţile dărâmate de ură şi necredinţă, unde fierbe păcatul desfrânărilor, al vrăjilor cu toate duhurile necurate, să ne salvăm sufletul de înşelăciunile lumii, ca să câştigăm veşnicia cu toate bucuriile ei”.
Copiii servesc agheasma mică
Pentru a defini întreaga complexitate a fenomenului religios cercetat, vom stabili scopul şi obiectivele pelerinajului contemporan:
Scopul pelerinajului este metanoia, schimbarea de sine şi îmbogăţirea spirituală şi culturală a creştinului. Din punctul de vedere etnografic, pelerinajul reprezintă o împărtăşire a valorilor spirituale şi culturale tradiţionale care se păstrează şi se valorifică într-un spaţiul etnografic sau spiritual comun.
Obiectivele principale ale pelerinajului sunt:
1. Intensificarea credinţei şi iubirii pentru Dumnezeu. În spiritualitate ortodoxă, această dragoste este strâns legată de frica de Dumnezeu care este opusul fricii de lume. Cu cât creşte dragostea, cu atât creşte şi frica de-a o pierde. Frica de lume ne stăpâneşte prin slăbirea voinţei noastre. Frica de Dumnezeu e o forţă care întăreşte voinţa şi credinţa noastră.
2. Îmbunătăţirea rugăciunii şi a vieţii spirituale în general. Rugăciunea este convorbirea personală a omului cu Dumnezeu. Rugăciunea poate fi de cerere, de laudă, de mijlocire şi de mulţumire. Poate fi individuală sau colectivă, însoţită de închinări. Una din cele mai importante forme ale rugăciunii colective o reprezintă Sfânta Liturghie. „Liturghia e cea mai mare forţă de menţinere a unităţii de credinţă şi etnice a neamului nostru. … Cei ce nu participă la Sfânta Taină a Liturghiei, cei ce nu se mai unesc, prin împărtăşire cu Acelaşi Hristos, slăbesc în credinţă şi în iubirea divină, slăbeşte şi unitatea lor spirituală cu neamul nostru…”.
3. Pelerinajul cuprinde şi un act de pocăinţă pentru păcate, fiind completat cu mărturisirea păcatelor şi rugăciuni de iertare pentru mântuirea sufletului. Prin mărturisire sunt puse în rânduială toate gândurile şi ideile împrăştiate, toate simţămintele şi dorinţele nelalocul lor ale inimii. „Adevăratul creştin care se pocăieşte primeşte iertarea păcatelor sale, se împacă cu Dumnezeu, cu Biserica şi cu propria sa conştiinţă, şi astfel se întoarce la îndrăzneala sa fiască de mai dinainte către Dumnezeu, ca şi către un tată, şi să împărtăşeşte din toate darurile dragostei şi bunătăţii părinteşti”.
4. Pelerinajul este adesea un act spiritual şi material de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El. Înţelepciunea populară afirmă: „Nemulţumitorului i se ia darul”. Sentimentul recunoştinţei reprezintă o dovadă a manifestării iubirii adevărate faţă de Dumnezeu.
5. Obiectivul pelerinajul poate fi şi o dorinţă puternică de a primi ajutorul lui Dumnezeu spre a realiza o lucrare importantă sau a primi vindecarea de o boală fizică sau psihică. Sfântul Maslu este Taina ungerii bolnavilor cu untdelemn sfinţit prin rugăciunile preoţilor. Sf. Maslu împărtăşeşte credincioşilor harul divin care spală păcatele sufletului şi vindecă bolile trupului. Sf. Apostol Iacob scrie: „Este bolnav cineva dintre voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului, şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav, şi-l va ridica Domnul şi de va fi făcut păcate i se vor ierta” (Iacob 5, 14-15).
6. Procurarea obiectelor sfinte pentru întărirea credinţei şi obţinerea ajutorului divin în viaţa de zi cu zi. Aceste obiecte constau în lumânări, tămâie, cruci, iconiţe, ulei pentru miruit, literatură religioasă, agheasmă, anaforă etc. Diferite tradiţii bisericeşti şi obiceiuri populare care au o vechime milenară, sunt legate de toate aceste obiecte creştine.
