În timpurile noastre ultramoderne, stăpânite de civilizaţia consumaristă, de viteze cosmice şi tehnici informaţionale, sufletele noastre se zbuciumă, fiind însetate după pacea şi liniştea unei vieţi simple şi naturale. Căutăm să potolim însetarea noastră duhovnicească prin diferite metode, străine culturii şi tradiţiei noastre: meditaţii orientale, yoga, ştiinţe oculte, ghicitul, horoscopul, numeroase secte neocreştine şi orientale, dar uităm de hrana spirituală, care ne este oferită de două mii de ani continuu de Mama creştinilor dreptcredincioşi – Biserica Ortodoxă. Iisus Hristos a întemeiat Biserica spre mântuirea neamului omenesc până în veac şi una din lucrările de mântuire ale Bisericii Ortodoxe este tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti. De fapt, Biserica continuă lucrarea tămăduitoarea a Mântuitorului, Care prin numeroase vindecări minunate a dorit să ne demonstreze că propovăduirea Cuvântului divin tămăduieşte, iar credinţa cea adevărată face minuni. De aceea, din totdeauna Biserica Ortodoxă a îmbinat propovăduirea Evangheliei cu practicarea poruncilor divine prin milostenie, rugăciune, pocăinţă şi, nu în ultimul rând, post. Din nefericire, în zilele noastre, postul a devenit un exponat istoric, o cale părăsită, un leac de mult uitat. Şi asemenea unui călător rătăcit în pustiul sălbatic, care, pentru a ajunge la destinaţie, apelează la ajutorul unei hărţi, aşa şi noi, călătorii prin pustiul unei lumi moderne, lipsite de dragoste şi Dumnezeu, trebuie să apelăm la tradiţia bisericească pentru a găsi calea îngustă şi anevoioasă, dar „care duce la viaţă” (Matei 7, 14), la limanul luminos şi liniştit. Această cale este nevoinţa şi postul.
Cineva poate să spună: Vorbeşte despre post?! E un lucru arhicunoscut, nimic nou. Am încercat să postesc, dar nu m-a folosit, deci nu merită atenţie şi efort!
Nu te-a folosit?!. Aceasta s-a întâmplat pentru că nu ai postit cu adevărat – ai rămas la încercarea de a posti, dar nu ai reuşit s-o faci!
Dar cum să postim cu adevărat – e o întrebare de căpătâi, pusă de mulţi creştini preoţilor de astăzi. Dacă vrei să afli un răspuns clar, mai întâi caută să înţelegi ce este postul şi care este rostul lui. După mărturisirea Sfântului Vasile cel Mare, postul este prima şi cea mai veche poruncă dată omului de însuşi Dumnezeu: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” (Fac. 2, 16-17). Şi prin această poruncă a postului, Dumnezeu nu a urmărit interzicerea cunoaşterii sau a ştiinţei, ci a dorit să pună la încercare ascultarea protopărinţilor noştri. Pentru că numai un copil ascultător este capabil să înveţe de la părinţii lui ştiinţa binelui şi răului. Aşadar, dacă această poruncă avea să fie păzită, omul şi astăzi se afla în rai. De aceea, mulţi dintre Sfinţii Părinţi recomandă să punem începutul pocăinţei prin post şi rugăciune.
Dar ce este postul şi cine îl practica în vechime? La această întrebare, Cuviosul Cleopa Ilie, de la mănăstirea Neamţ, răspunde următoarele: „Prin cuvântul post noi înţelegem o înfrânare de la toate mâncărurile – iar în caz de boală, numai de la unele – precum şi de la toate băuturile, de la toate lucrurile lumeşti, de la toate dorinţele rele, pentru ca să poată face creştinul rugăciunea lui mai cu uşurinţă […], pentru ca să omoare poftele trupeşti şi să câştige harul lui Dumnezeu. Postul este o faptă de virtute, cu lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci un mijloc de mântuire. Dar în acelaşi timp, este şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că este o jertfă – o renunţare de bună voie de la ceva care ne este îngăduit – izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu” (Arhimandrit Cleopa Ilie, Cuvinte despre post, în colecţia Mari duhovnici români despre post, Editura EIKON, Cluj, 2004, p.46-47). Dar să nu creadă cineva că postul cere omorârea trupului. Doamne fireşte, nu suntem omorâtori de trup, ci luptători cu patimile. Sfântul Apostol Pavel explică că nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva stăpânilor acestui veac, care sunt duhuri necurate. Deci, să nu exagerăm, pentru că cele peste măsură sunt de la cel rău. Osteneala postului fără sfatul şi îndrumarea duhovnicului este primejdioasă şi păgubitoare. Cei care limitează postul numai la mâncăruri sunt asemenea celor care încearcă să meargă într-un picior şi, până la urmă, uşor se poticnesc şi cad. Nu postim numai de bucate, ci ne ferim, cât ne stă în putinţă, de păcate, căutând, în acelaşi timp, prietenia faptelor bune. Trebuie să înţelegem clar că scopul postului nu constă numai în deosebirea mâncărurilor de post de cele dulci, ci în pregătirea trupului şi sufletului omenesc pentru venirea oaspetelui ceresc – Sfântul Duh. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi pe sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul să postească, ci şi ochii, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrăpire şi lăcomie; picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţele străine […] Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase”. Aşadar, postim cu toată firea umană: cu trupul, cu mintea şi cu inima, nevoindu-ne după puterile noastre şi după sfatul duhovnicului. Pentru că, numai astfel, postul este cu adevărat folositor, curăţător de patimi, păstrător al sănătăţii trupeşti şi grabnic ajutător în lucrarea cea bună. Din această cauză, postul era recomandat şi practicat din vechime. Iisus, fiul lui Sirah, sfătuieşte: „Nu fi nesăţios în nici o desfătare, şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile multe va fi durere şi nesaţul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţ mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va spori viaţa”. Iar Sfânta Scriptură ne dă multe exemple de post:
1. Proorocul Moise a postit de două ori câte patruzeci de zile şi a primit tablele Legii (Ieşire 34, 28; Deut. 9, 9, 18).
2. Proorocul Ilie a postit, şi el, patruzeci de zile, primind puterea de la Dumnezeu de a aduce seceta sau ploaia (III Regi 19, 8).
3. Proorocul Daniil a postit trei săptămâni şi a scăpat din groapa cu lei nevătămat (Daniil 9, 3; 10, 3).
4. Regele David a postit pe tot parcursul vieţii sale după ce a greşit în faţa lui Dumnezeu (II Regi 1, 11-12; Ps. 68, 12; 108, 23).
5. Proorocul Ioil învaţă şi îndeamnă la post poporul evreu pentru pocăinţă şi iertarea păcatelor (Ioil 1, 14; 2, 11-12).
6. Prin post ninivitenii au scăpat de pieire, de asemenea şi proorocul Iona a scăpat prin post din pântecele balenei (Iona 2; 3, 5-10).
7. Ezdra şi Neemia au postit (I Ezdra 10, 6; Neemia 1, 4). Estera, de asemenea, a postit (Estera 4,16).
8. Ana proorociţa petrecea în post şi rugăciune (Luca 2, 37).
9. Sfântul Ioan Botezătorul şi ucenicii săi pururea petreceau în post şi rugăciune (Marcu 2, 18; Luca 5, 33).
10. Postul de patruzeci de zile l-a practicat şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care astfel ne-a arătat în ce fel să biruim cele trei ispite ale lumii: pofta trupească, iubirea de sine şi pofta lumească (dorinţa de a stăpâni şi a poseda multe bunuri trecătoare) (Matei 4, 2-11).
11. Ucenicii şi Apostolii Mântuitorului, urmând învăţăturii Lui, au postit şi s-au rugat (II Corinteni 6, 5; 11, 27).
12. Corneliu sutaşul, fiind încă păgân, postea (Fapte 10, 30).
13. Credincioşii din Biserica Antiohiei posteau (Fapte 13, 2).
14. Exemplul postului au arătat Apostolii Pavel şi Varnava (Fapte 14, 23).
Chiar şi în multe religii păgâne şi necreştine practica postului era cunoscută, fiind răspândită pe tot globul pământesc. Şi medicii de astăzi, pentru tratarea multor boli, recomandă pacienţilor săi să practice post (dietă) şi abţinerea de la deprinderile vicioase (patimi). Aşadar, practica postului este veche, necesară şi mântuitoare. Sfântul Vasile cel Mare, din proprie experienţă ne învaţă: „Postul este cel mai bun străjer al sufletului, cel mai sigur tovarăş al corpului, arma vitejilor, întărirea atleţilor. El alungă duhurile, îndeamnă la pietate, face a iubi înfrânarea, inspiră modestia, dă curaj în război şi învaţă a iubi pacea… Postul dă aripi rugăciunii, pentru a înălţa în sus şi a pătrunde până la ceruri. Postul este sprijinul caselor, părintele sănătăţii, povăţuitorul tinerimii, podoaba bătrânilor, plăcutul tovarăş al călătorilor, amicul sigur al soţilor”.
Având încredinţarea Sfintei Scripturi şi exemplul Sfinţilor Părinţi, să căutăm a ne apropia cu toată firea noastă de această cale binecuvântată a postului ca să ajungem nevătămaţi şi curaţi în Împărăţia lui Dumnezeu, unde nu este nici întristare, nici durere şi nici suspin, ci numai pacea şi bucuria plină de lumina dragostei nesfârşite.
va continua…
Lasă un comentariu