Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Misiunea spirituală’ Category

…continuare.

DSCN2891

Cu regret, laicizare a pelerinajului devine o realitate regretabilă, însă pe de altă parte, la polul opus al acestui fenomen întâlnim diferite forme ale fanatismului religios. Ignoranţa şi credulitatea, ca o acceptare simplă, fără discernământ şi fără rezerve a unor învăţături, este o atitudine nefirească şi păguboasă a omului leneş în cele ale vieţii morale şi spirituale. Este o formă inferioară de trăire religioasă. Practicile necanonice totdeauna sunt forme exagerate de evlavie, având mai degrabă un fond păgân decât creştin, care reduc actul credinţei la un simplu rit mecanic şi magic. Folosindu-se de unele tradiţii bisericeşti adevărate, cele false le compromit autenticitatea, abuzurile acestora din urmă fiind un motiv serios de sminteală pentru intelectuali şi de înjosire a Ortodoxiei de către alte culte. (mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

DSC_0025
În perioada 24 – 30 iunie 2013 la gimnaziul din satul Horodişte a fost organizată prima Şcoala de Vară pentru copiii migranţilor.

Proiectul-pilot Şcoala de Vară „Copiii Migrantilor sunt Copiii Noştri”, este o iniţiativă personală a doamnei Viorica Olaru-Cemîrtan, susţinută

sub înaltul patronaj al Doamnei Marie Moser (soţia ambasadorului american în R. Moldova) în cadrul Primului Program de Mentorat pentru Femei  (INSPIR-O!) si este implementată de: (mai mult…)

Read Full Post »

…continuare.

Expeditia Tapova 15-16 septembrie 2012 008

După modul efectuării călătoriei, pelerinajul poate fi convenţional împărţit în câteva categorii:

1. Pelerinaje individuale.

2. Pelerinaje colective, care sunt predominante şi recomandabile.

Ele pot fi împărţite în câteva tipuri:

1.   Grupul de familie.

2. Grupuri de apartenenţă (naţională, regională, religioasă, profesională, instituţională, ideologică etc.).

  1. Grupuri de referinţă, care constituie reperele lui valorice, ideologice şi comportamentale.
  2. Grupuri ocazionale care au scopuri comune numai pe durata pelerinajului.
  3. Grupuri experimentale, care fac primii paşi în experienţa pelerinajelor.
  4. Grupuri mixte, în care se adună credincioşii din diferite categorii.

(mai mult…)

Read Full Post »

La 9 octombrie 2012, de ziua Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, la mănăstirea Țâpova va fi resfințită biserica din complexul rupestră Adormirea Maicii Domnului. Sf. Liturgie și slujba sfințirii va fi condusă de către ÎPS Mitropolit Vladimir împreună cu starețul mănăstirii, arhimandritul Policarp și soborul de preoți. La acest important eveniment sunt așteptați oficialități din partea puterii locale și raionale, reprezentanții Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău care administrează Rezervația peisagistică Saharna – Țâpova, numeroși istorici, arheologi, oameni de cultură și numeroși pelerini din întreagă republică.

Mănăstirea Țâpova (Horodiște) din R. Moldova este cunoscută ca cel mai vechi și mai mare complex rupestru din spațiul Moldovei istorice și este vizitată anual de peste 30 mii de turiști și pelerini din republică și de peste hotare.

Read Full Post »

sursa: moldovenii.md

În această săptămână la mănăstire Adormirea Maicii Domnului din satul Ţâpova a fost adusă din Kiev icoana „Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana”. Potrivit Agenţiei de Ştiri Novosti-Moldova, sfântă icoană a fost întâmpinată la Ţâpova de către stareţul mănăstirii, arhimandritul Policarp, împreună cu un sobor de preoţi şi zeci de pelerini, atât din republică, cât şi de peste hotare. Icoana „Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana” a intrat în patrimoniul mănăstirii şi va fi expusă permanent în sfântul lăcaş, ceea ce va permite tuturor doritorilor să o cinstească şi să ceară ajutorul divin în faţa ei.

Această icoană a fost pictată de monahii de la mănăstirea „Sfânta Ana” din Sfântul Muntele Athos  şi este grabnic ajutătoare cuplurilor sterpe pentru a naşte copii.

Read Full Post »

…continuare.

Sărbătorile creştine şi cultul sfinţilor.

Mănăstirea Curchi, R. Moldova

Pentru a realiza  obiectivele pelerinajului, creştinii îşi aleg diferite destinaţii care pe parcursul istoriei au devenit mai multe şi mai diverse. Ca destinaţii ale pelerinajului, pe lângă locurile legate de evenimentele şi persoanele biblice, cu timpul s-au adăugat cinstirea Sf. Icoane şi a Sfinţilor. Cultul icoanelor este cinstea ce o acordă creştinii Sfintei Cruci, Sf. Evanghelii şi icoanelor sfinte pe care sunt zugrăvite persoane sfinte. (mai mult…)

Read Full Post »

…continuare

Scopul şi obiectivele pelerinajului contemporan.

Dealul Golgotei de lângă mănăstirea Dobruşa

Pelerinajul în viziunea creştină reprezintă un exerciţiu de lepădare de sine. În spiritualitatea ortodoxă, pelerinajul face parte din faptele bune ale creştinului. Astfel, pelerinajul devine o desprindere de patimi sau descătuşarea sufletului de planul vieţii corupte pentru a ajunge la starea de nepătimire şi practicarea virtuţilor creştine. „Experienţa pelerinajului este un prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de întărire a credinţei. În experienţa spirituală a pelerinajului, cei care au credinţa mai slabă au prilejul să o întărească, văzând credinţa mai puternică a altora; cei care au răbdare mai puţină, se întăresc, văzând răbdarea altora; cei care se roagă mai puţin şi mai superficial, se îmbogăţesc şi se înnoiesc din rugăciunea fierbinte a altora, a tuturor. În pelerinaj, suntem influenţaţi de alţii şi influenţăm pe alţii prin felul nostru de a fi prezenţi acolo. În general, pelerinii sunt oameni însetaţi de mai multă viaţă spirituală, pe care nu o oferă totdeauna propria lor parohie sau mănăstire, sau pentru că s-au prea obişnuit cu acestea. Pelerinajul învinge rutina. În pelerinaj, Duhul Sfânt trezeşte în om o dorinţă mai mare de sfinţenie, de înnoire a vieţii”. (mai mult…)

Read Full Post »

Older Posts »